Foametea, deportările şi holocaustul au fost teme de discutiei la un laborator literar organizat azi in cadrul festivalului CHILL, la Chișinău. La eveniment au participat scriitori şi istorici din Republica Moldova şi România.
NICOLAE NEGRU, scriitor: Există şi genocid etno-cultural, atunci când, de exemplu, nu poţi să spui că vorbeşti limba română, dar trebuie să spui limba moldovenească. Puterea sovietică, Rusia de fapt, a efectuat un experiment social aici în Republica Moldova. A vrut să ne educe sau să ne impună o altă identitate în aşa fel încât să ne despartă de fraţii noştri de dincolo de Prut.
LARISA TUREA, scriitoare: Societatea a fost atomizată, şi-a pierdut încrederea. S-a inoculat o frică care rămâne până astăzi. Dacă aveţi rude la ţară şi bătrâni, ei până astăzi se tem de foamete, pentru că frica de a muri de foame este una din cele mai cumplite din câte există. VARUJAN VOSGANIAN, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România: Ceea ce vom face astăzi este să tragem un semnal de alarmă alarmă asupra conştientizării umanităţii asupra, pe de o parte, a genocidului, dar şi a crimelor împotriva umanităţii care nu sunt îndreptate neapărat împotriva unui grup etnic dar împotriva unei populaţii civile şi asistăm acum, din păcate, la numeroase acte care pot fi calificate drept crime împotriva umanităţii. ALEXANDER RUBEL, director, Centrul Cultural German Iaşi: Mă tem că suntem într-o fază în care nu mai este nimeni care ne poate spune ca martor ce s-a întâmplat. Şi fix acum, când generaţia martorilor nu mai este, s-a stins din viaţă, fix acum încep să se trezească balaurii în nou. Asta este o observaţie pe care aş face-o.
Anul acesta, CHILL devine un festival-umbrelă pentru Festivalul de Literatură din Odesa. Organizatorii îşi propun să ofere un spațiu al dialogului dintre Est și Vest și al solidarității culturale europene. NARCIS AFRĂSINEI, manager CHILL Festival: Timp de patru ani acesta se desfăşoară în pribegie, organizat în Georgia, apoi la Bucureşti, la Cracovia anul trecut, iar în acest an i-am invitat la Chişinău pentru acest dialog în cadrul CHILL festival. Credem că este important să fim alături de semenii noştri de la Odesa în semn de solidaritate faţă de ceea ce li se întâmplă.
Festivalul CHILL Chişinău se va desfăşura până pe 24 septembrie.