Militarii Armatei Naționale, împreună cu reprezentanții structurilor participante la Parada Militară consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, vor desfășura, în data de 11 august, un antrenament comun.
Ministerul Apărării informează că antrenamentul va avea loc sub podul de pe șoseaua Hâncești, în cartierul Telecentru, în intervalul orelor 08:00-10:00, pe tronsonul cuprins între strada Lech Kaczyński și strada Sprâncenoaia, în zona stației Lukoil.
Potrivit comandantului Paradei Militare, general de brigadă Ion Ojog, la defilare vor participa peste 2 000 de militari din cadrul Armatei Naționale, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției, Serviciului de Protecție și Pază de Stat. De asemenea, 150 de veterani ai războiului pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova din cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne vor defila în două formații.
Totodată, în Piața Marii Adunări Naționale vor participa grupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia și Statele Unite ale Americii și altele.
Generalul Ojog a menționat că la paradă vor fi implicate și peste 100 de unități de tehnică militară și specială, achiziționate atât din bugetul național de apărare, cât și prin intermediul programelor de asistență oferite de partenerii externi. Printre acestea se numără armament ușor de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, sisteme de monitorizare și protecție a spațiului aerian național și vehicule militare cu destinație specială aflate în dotarea Armatei Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
Antrenamente similare sunt planificate și pentru 13, 18 și 20 august, în intervalul 08:00-10:00.
Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale. Președinta Maia Sandu spune că evenimentul va fi o ocazie de a arăta cetățenilor modul în care a fost consolidat sistemul de apărare al țării și echipamentele instituțiilor de securitate.
Parada militară de Ziua Independenței revine în programul oficial după o perioadă în care astfel de manifestări nu au mai fost organizate la aceeași scară. Președinta Maia Sandu susține că evenimentul va fi o ocazie de a prezenta cetățenilor capacitățile instituțiilor din domeniul apărării și investițiile făcute în consolidarea securității naționale.