Un șofer de 41 de ani din Belarus a vrut să intre în R. Moldova cu un permis de conducere fals.
Potrivit Poliției de Frontieră, totul s-a întâmplat în punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe. Bărbatul era la volanul mașinii personale, fiind înmânate la control documentele necesare pentru trecerea frontierei cu mijlocul de transport.
Printre documente a fost și permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile din Indonezia. Din primele cercetări s-a stabilit că permisul este neveridic, conținând indici de falsificare. La cele depistate, străinul a refuzat să ofere declarații.
Prin urmare, actul falsificat a fost ridicat, iar trecerea frontierei cu mașina i-a fost autorizată cetățeanului în baza permisului de conducere rusesc.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în acte oficiale.