Social

Chișinăul a emis alertă de călătorie pentru Rusia: Mai mulți moldoveni sunt hărțuiți

post-img
Moscova

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o alertă de călătorie pentru Federația Rusă în contextul în care mai mulți cetățeni moldoveni sunt supuși acțiunilor de hărțuire, intimidare sau tratamente abuzive pe teritoriul acestei țări. În opinia Chișinăului, acest comportament reflectă o politică sistematică a autorităților ruse împotriva cetățenilor Republicii Moldova, iar informații similare au apărut în spațiul public și anterior.

Declarațiile autorităților ruse, potrivit cărora cetățenii moldoveni ar fi afiliați unor servicii speciale, sunt nefondate și speculative, se arată într-o notă informativă a MAE.

Ministerul analizează cu atenție mai multe cazuri de acest tip. Ambasada Republicii Moldova la Moscova a solicitat accesul consulului la mai mulți cetățeni moldoveni reținuți, însă partea rusă a refuzat acest lucru. 

În prezent, sunt întreprinse toate demersurile diplomatice care se impun în vederea oferirii asistenței consulare necesare cetățenilor Republicii Moldova.

Doi cetățeni moldoveni au fost reținuți recent la Moscova pentru că ar îndeplini misiuni pentru Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, potrivit Interfax, citând centrul de relații publice al FSB.

Potrivit Serviciului de Securitate al Rusiei, cetățenii ar mers la Moscova pentru a îndeplini misiuni pentru Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, „îndreptate împotriva securității Federației Ruse”.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter