O femeie de 32 de ani din Republica Moldova a murit ieri seară după ce a căzut în gol de pe Muntele Titano din San Marino.
Femeia locuia în Forlì, in apropiere de San Marino, și făcea drumeții alături de un grup de excursioniști. Potrivit presei italiene, în timp ce mergea pe o potecă îngustă de la baza stâncii, femei a alunecat și a căzut de la o înălțime de circa 30-40 de metri, într-o zonă împădurită.
Colegii de drumeție dintr-un alt grup au intervenit imediat iar unul dintre ei, care este medic, a reușit să ajungă la victimă și i-a aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, fără succes. La fața locului s-au deplasat Poliția civilă și pompierii din San Marino și Rimini.
Totodată, pentru recuperarea cadavrului a fost necesară intervenția unui elicopter iar trupul neinsufletit a fost recuperat in aceasta dimineata, in zori.