Justiție

Arest în celelalte trei dosare. Plahotniuc își va sărbători ziua de naștere în închisoare

post-img
Vladimir Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv în celelalte trei dosare aflate faza de urmărire penală – „Frauda Bancară”, „Blanchete pentru Pașapoarte” și „Metalferos” – în urma unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, emisă luni seară. Magistrații Judecătoriei Buiucani au acceptat, luni dimineața, solicitarea procurorilor privind prelungirea arestului preventiv în Frauda Bancară, dosarul examinat în prezent de această instanță.

Astfel, Procuraturii Anticorupție a precizat că Vladimir Plahotniuc va rămâne în arest până la data de 23 ianuarie 2026. În această perioadă, el își sărbătorește ziua de naștere.

Procuror de caz Alexandru Cernei a declarat vineri, după depunerea solicitării în dosarul aflat pe masa judecătorilor, că „riscurile şi motivele care au stat la baza aplicării măsurii preventive, prelungirii măsurii preventive sunt actuale pe moment”. 

„În special, riscul de a se eschiva să se prezinte în instanţa de judecată. El a argumentat că a fost anunţat în căutare din anul 2019, şase ani de zile nu s-a prezentat la organele de drept la diferite etape ale procesului”, a spus el. 

De partea cealaltă, avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, și-a exprimat speranța să fie aplicată o măsură non-privativă, „una care ar acoperi riscurile invocate de către acuzatorul de stat”. Avocatul a anunțat că va contesta deciziile magistraților ambelor instanțe.

Vladimir Plahotniuc riscă o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare: 15 ani pentru escrocherie și 10 ani pentru spălare de bani.

Plahotniuc are două dosare în Frauda Bancară, dintre care doar unul a fost trimis în instanță. În cel aflat pe masa judecătorilor, el este învinuit că a beneficiat de 39 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, iar în cel aflat la faza de urmărire penală – de 21.000.000 de dolari.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor