Economic

România, principala piață pentru produsele din R. Moldova

România, principala piață pentru produsele din R. Moldova

Republica Moldova a exportat în primele nouă luni ale anului cu peste 13 la sută mai puţin comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Experţii spun că acest lucru este din cauza scăderii reexportului de motorină şi a altor carburanţi pe piaţa Ucrainei. România rămâne în continuare principala piață de desfacere pentru mărfurile moldovenești. Mai multe detalii are jurnalista TVR MOLDOVA, Carina Muller, care a analizat datele Biroului Național de Statistică.

CARINA MULLER, jurnalistă TVR MOLDOVA: „În perioada ianuarie-septembrie 2024, exporturile Moldovei au totalizat peste 2,6 miliarde dolari, în scădere cu 13,2% față de 2023. Exporturile de mărfuri autohtone au ajuns la 1,98 miliarde dolari, iar reexporturile au însumat 638 milioane dolari.


Exporturile către Uniunea Europeană s-au ridicat la 1.745,5 milioane dolari, cu o creștere de 2,7 puncte procentuale față de 2023. În schimb, exporturile către țările CSI au scăzut cu 15,7%, ajungând la o sumă de 193,3 milioane dolari.


Principalele piețe de export sunt România, cu 32,2%, Ucraina, cu 9,3%, Italia, Cehia, Turcia, Germania și Polonia.


Cele mai importante categorii de mărfuri exportate au fost mașinile și aparatele electrice, cu 16,8%, legumele și fructele cu 11,4 la sută, cerealele, cu 10%, semințele și fructele oleaginoase, cu puţin peste 8 la sută, și îmbrăcămintea cu 7,6%”.


EXPORTURILE DE MĂRFURI, IANUARIE-SEPTEMBRIE 2024 Total exporturi: 2,6 miliarde dolari (-13,2%) Exporturi autohtone: 1,98 miliarde dolari Reexporturi: 638 milioane dolari


STRUCTURA EXPORTURILOR PE ȚĂRI Uniunea Europeană: 1,745 miliarde dolari (66,6%) Țările CSI: 193 milioane dolari (7,4%)


PRINCIPALELE DESTINAȚII ALE MĂRFURILOR România: 32,2% Ucraina: 9,3% Italia: 7,0% Cehia și Turcia: 5,6% fiecare Germania: 5,1% Polonia: 4,4% Federația Rusă 3,6%


STRUCTURA EXPORTURILOR PE CATEGORII DE MĂRFURI Mașini și aparate electrice: 16,8% Legume și fructe: 11,4% Cereale și preparate pe bază de cereale: 10,1% Semințe și fructe oleaginoase: 8,3% Îmbrăcăminte și accesorii: 7,6%

EXPORTURILE SCAD, IMPORTURILE CRESC

Scăderea exporturilor în 2024 reflectă o revenire la normalitate, susţin experţii. Potrivit acestora, războiul din Ucraina a generat exporturi "virtuale", care acum dispar.


VEACESLAV IONIŢĂ, expert economic: „Războiul din Ucraina ne-a generat unele exporturi "virtuale", pe care le consider astfel, deoarece în realitate nu aveau legătură directă cu economia noastră. De exemplu, am exportat aproape 700 de milioane de dolari în produse petroliere, ceea ce, din păcate, nu a avut un impact semnificativ, nici pozitiv, nici negativ pentru noi. A avut un efect benefic, dar nu de amploare. În prezent, însă, piaţa ucraineană o pierdem treptat, lună de lună, iar aceste exporturi virtuale dispar”.


În septembrie 2024, Moldova a importat mărfuri în valoare de 773,4 milioane dolari, cu 10% mai mult decât în 2023. Experții susţin că această creștere se datorează relansării consumului, care își revine după șocurile de prețuri. De asemenea, comerțul ilegal scade în favoarea comerțului oficial.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter