Încă din luna octombrie, studiourile foto își deschid ușile pentru cei care doresc să surprindă spiritul sărbătorilor de iarnă în imagini memorabile.
Ședințele foto de Crăciun nu mai sunt doar pentru copii sau familii cu pici — tot mai multe cupluri și chiar persoane singure vor să adune amintiri frumoase, într-un cadru festiv.
Vin sărbătorile, vin!!! Decorurile festive, luminițele strălucitoare, brăduții împodobiți și detaliile atent alese creează un cadru ideal pentru fotografii.
ANA MARIA MOROZ, proprietara unui studio de fotografii: Pregătim decorul în septembrie, în octombrie ieşim cu sălile gata şi până la sfârşit de ianuarie noi facem şedinţe foto de Crăciun. Noi urmărim tendinţele, în fiecare an trebuie să fie diferit. În Republica Moldova suntem câţiva şi suntem cunoscuţi între noi şi dacă repetăm în fiecare an cu acelaşi decor, respectiv, nimeni nu vrea poze unde a mai fost. Toţi vor ceva nou.
Mai ales că în acest an e în vogă stilul minimalist.
Pozele realizate în această perioadă pot fi folosite pe post de felicitări sau cadouri pentru cei dragi.
Pentru copii, sărbătorile de iarnă au un farmec aparte.
Aşa cum şedinţele foto cu cei mici sunt o adevărată provocare, fotografii trebuie să se înarmeze și cu răbdare.
Totul e posibil, dacă te laşi pe mâna unui profesionist.
Această ambianţă de sărbătoare este un decor perfect şi pentru antreprenorii care organizează diverse campanii de Crăciun.
Pentru o şedinţă foto de Crăciun vom goli puțin buzunarele, în schimb, ne vom alege cu amintiri frumoase, pentru o viaţă!