Justiție

Finanțare ilegală de 1,8 milioane de lei: Un activist Șor din Briceni, pe banca acuzaților

post-img
Aderenți ai Partidului Șor din nordul Republicii Moldova
Sursa foto: point.md

Președintele oficiului teritorial Briceni al Partidului „Şor” a fost trimis în judecată pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale în valoare de peste 1,8 milioane de lei din partea grupului criminal omonim.

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție, totul s-a întâmplat în perioada iulie  – octombrie 2022. Activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Briceni a Partidului „Şor”, inculpatul ar fi coordonat activitățile organizației chiar dacă știa că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, figurantul a dat indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților formațiunii politice în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate.

Această finanțare ar fi fost folosită pentru activitățile Partidului Șor, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în valoare de la 57.500 la 92.500 de lei sau cu închisoare de la doi la șapte ani.

Totodată, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de aproximativ 162.000 de lei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter