Actualitate

Irina Gutnic, din nou în colimatorul ANI, după aparițiile sale în ținute șic

post-img
Viceprimarul Irina Gutnic
Sursa foto: Vip Magazin

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) îi controlează din nou averea viceprimarului municipiului Chișinău, Irina Gutnic, după o investigație jurnalistică realizată de TV8 în care se dezvăluie că funcționara poartă haine, accesorii de mii de euro pe care le-ar fi primit drept cadou. În același material jurnalistic se spune că Gutnic se plimbă în mașini de lux pe care le-ar fi „împrumutat”, explică funcționara, de la nașul său de cununie.

„Analizând declarațiile de avere și interese personale, actele prezentate de doamna Irina Gutnci și actele acumulate în cadrul procedurii de verificare prealabilă a sesizării din oficiu, inspectorul de integritate conchide prezența aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către subiectul declarării. Astfel, este necesar de a demara procedura de control al averii și a intereselor personale, pentru a verifica disponibilitățile financiare ce au stat la baza modificărilor patrimoniale identificate la această etapă”, se menționează în actul publicat de ANI.

De exemplu, relatează jurnaliștii TV8, la un eveniment de fashion din primăvara anului curent, viceprimarul Irina Gutnic a apărut într-o ținută alb-negru, frumos asortată cu botine și o geantă în aceleași culori. „Rochia funcționarei pare să fie din colecția luxosului brand de haine Carolina Herrera și costă aproape 2.400 de dolari. Geanta care însoțește ținuta este o piesă a faimosului Dior și valorează alte 3.000 de dolari”, estimează jurnaliștii.

„Botinele poartă semnătura prestigiosului brand de haine și cosmetice Yves Saint Laurent. Pentru ele, viceprimarul ar fi scos din buzunar 950 de dolari. Astfel, outfit-ul de la acest eveniment al Irinei Gutnic, dacă funcționara nu a purtat replici ale brandurilor, se ridică la circa 6.000 de dolari, echivalentul a 116.000 de lei sau patru salarii ale viceprimarului.”

După investigația TV8, Irina Gutnic a publicat pe Facebook o reacție în care a susținut că achizițiile sale se încadrează în veniturile oficiale și a cerut autorităților competente să revină cu verificări repetate. Ulterior, postarea a fost ștearsă, iar de pe paginile sale de Facebook și Instagram au fost eliminate toate postările anterioare.

Citește și: Viceprimara Chișinăului, Irina Gutnic, prinsă cu nereguli în declarația de avere

Aceasta este a doua verificare la care a fost supusă averea Irinei Gutnic. În primăvara anului 2024, ANI a emis un act de constatare care a stabilit că Irina Gutnic a încălcat regimul juridic al averii și intereselor personale. Aceasta a admis omisiuni și erori în declarațiile de avere depuse pe parcursul mandatului său.

Potrivit ANI, Irina Gutnic și membrii familiei sale au realizat multiple tranzacții imobiliare și de vânzare-cumpărare de mijloace de transport, fără a reflecta complet aceste tranzacții în declarațiile sale de avere.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor