Social

În Republica Moldova, consumul drogurilor ia amploare

În Republica Moldova, consumul drogurilor ia amploare

În Republica Moldova consumul de droguri ia amploare. Doar anul trecut, autorităţile aveau în evidenţă peste 12.500 de mii de consumatori, dintre care peste 500 sunt noi. În realitate, numărul celor dependenți este mult mai mare. Poliţia încearcă să lupte cu acest fenomen. Doar anul trecut s-au descoperit peste 1000 de infracţiuni legate de droguri.

Acest bărbat, în vârstă de 37 de ani, consumă droguri de mai bine de 15 ani. A devenit dependent atunci când a ajuns după gratii.

De la început nu erau droguri, a fost băutura. Asta a fost pe la 19-20 de ani. Băutura şi după puşcăria. Am stat acolo trei ani. După am început a bea mai tare. Am stat vreo trei luni acasă şi din nou am căzut în puşcărie. Acolo deja s-a început toate felurile de droguri.

Bărbatul, care între timp a fost eliberat din detenţie, şi-a propus să înceapă o nouă viaţă, fără droguri. Acum se află în evidenţa medicilor de la Dispensarul Republican de Narcologie.

Nu mai vreau să mă întorc la aşa viciu. Cât sunt droguri, e doar bine în viaţa ta. Când ele se termină, e de o sută de ori mai rău. Cunoştinţe pierzi, prieteni, rude. Dacă ai întoarce timpul înapoi, cum ai proceda? - Deja nu ştiu, altfel, sigur. Nu aş mai consuma deloc, nici nu aş mai încerca.

În anul 2024, în evidenţa Dispensarului Republican de Narcologie erau peste 12 mii de consumatori de droguri.

Din punct de vedere biologic, fiziologic, când începe relaţia cu drogurile se modifică biochimia creierului, adică acele circuite care ne daua cele stări de bucurie, de inetrese. Sociale: relaţiile cu ceilalţi devin manipulatorii. Vine un moment când se deteriorează şi funcţiile fiziologice, adică pe faţă apar diferite erupţii. Psihologic, moemntele astea de manipulare devin tot mai des, furturile şi partea socială când apare şi închisoarea.

În prezent, la dispensarul din Chişinău se tratează 200 de persoane dependente. Un consumator se consideră tratat abia după 12 luni sau şi mai mult. La centrul de reabilitare din cadrul instituţiei ajung şi minori.

Vin aici cu părinţii într-o situaţie de criză. Când dependenţa lui a ieşit la suprafaţă. Practic în fiecare lună există undeva două sau trei persoane, acre aici la consultaţia mea psihologică, vin cu cerinţa de a înţelege ce se întâmplă în viaţa adolescentului.

 
Pe lângă consumatori, există şi alte sute de persoane care comit infracţiuni legate de droguri.

Au fost înregistrate 1033 de infracţiuni. Deci, este o uşoară creştere în raport cu 2023. Avem cu 74 de infracţiuni mai multe ca în anul precedent. Avem şi al doilea compartiment, acolo unde vorbim de contravenţii. Avem înregistrate 4310 contravenţii elgate de droguri, aici avem o creştere cu plus 900 de cazuri.


Poliţia susţine că majoritatea drogurilor ajung în R. Moldova prin contrabadă. Doar anul trecut, Poliţia Naţională a descoperit 49 de cazuri.

Avem canabisul. Pe parcursul anului, au fost scoase din ciruit peste 13.070 de plante. Avem, PVP-ul, am scos peste 12 kilograme din circuit. Avem cocaina, udne am scos 1,5 milioane grame din circuit, dublu comparativ cu anul precedent. Avem marijuana, unde au fost scoase din circuit 34 de milioane de garme.

Anul trecut, poliţiştii au reuşit să anihileze activitatea a peste 50 de grupuri care comercializau droguri pe diferite platforme online.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor