Sâmbătă, 16 august, cetățenii Republicii Moldova, atât cei din țară, cât și cei reveniți de peste hotare, sunt invitați în Piața Marii Adunări Naționale, unde va avea loc o amplă expoziție a instituțiilor responsabile de asigurarea ordinii și securității publice.
Evenimentul va avea loc în intervalul 10:00 – 18:00 și va cuprinde demonstrații practice de intervenție, prezentări de autospeciale, echipamente și tehnică utilizate de Poliție, salvatori și pompieri.
Pentru cei mici, organizatorii au pregătit jocuri tematice și ateliere interactive privind siguranța rutieră, menite să-i educe în spiritul responsabilității în trafic.
La expoziție vor participa, alături de angajații Ministerului Afacerilor Interne, și reprezentanți ai: Ministerului Apărării, Ministerului Sănătății și Serviciului Vamal.
Aceștia vor oferi publicului informații și demonstrații utile privind serviciile medicale de urgență, măsuri de prevenire a incidentelor, dar și recomandări pentru călători la trecerea frontierei.
Evenimentul face parte din Zilele Diasporei, organizate în luna august, perioadă în care numeroși cetățeni stabiliți peste hotare se întorc acasă.