TV Network
Canalele TVR
Dosare

A evadat din penitenciar și a mai primit un an de închisoare. Un deținut, prins la o stație PECO

post-img
imagine simbol

Un bărbat de 52 de ani, care își ispășea pedeapsa în Penitenciarul nr. 9 – Pruncul, a fost condamnat la încă un an de închisoare după ce a evadat din instituție. Acesta a fost prins aproximativ patru ore mai târziu, la o stație PECO.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, bărbatul ispășea o pedeapsă de un an și șase luni pentru pungășie. După ce executase mai mult de jumătate din pedeapsă și se afla într-un sector cu regim deschis, în aprilie 2025 acesta ar fi pus la cale evadarea.

În jurul orei 21:00, în timpul verificării de seară, un angajat al penitenciarului l-a observat în zona barelor de sport și a considerat comportamentul său suspect. Deținutul a fost condus înapoi în sector, însă câteva minute mai târziu, în timpul unei noi verificări, angajatul a constatat că acesta dispăruse.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi solicitat un taxi chiar în apropierea penitenciarului, iar șoferul l-ar fi transportat în direcția unei stații PECO. Aproximativ patru ore după evadare, acesta a fost localizat și reținut.

În fața instanței, bărbatul a negat că ar fi intenționat să evadeze. El a susținut că voia să consume alcool, să își cumpere provizii pentru sărbători și apoi să revină la penitenciar.

Instanța l-a găsit vinovat de evadare și i-a aplicat o nouă pedeapsă de un an de închisoare. Sentința poate fi contestată cu apel.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter