Fugarul condamnat Ilan Șor anunţă mutarea locului în care îi cheamă pe oameni să iasă la protest şi le promite sume consistente de bani pentru asta. Fiindcă nu a obţinut autorizaţie pentru Piaţa Marii Adunări Naţionale, el vrea acum ca manifestaţia să aibă loc în faţa gării feroviare din Chişinău, începând de sâmbătă, 16 august.
ILAN ŞOR, condamnat penal: Dragi prieteni, Moldova şi Chişinăul nu se limitează la Piaţa Marii Adunări Naţionale. De aceea am luat decizia să schimbăm locaţia. Sâmbătă, la ora 15:00, ne întâlnim la Gara Feroviară din Chişinău. Acolo vom pregăti un covor roşu pentru "laşii galbeni", să-i conducem pe ultimul lor drum politic.
Acum două zile, Poliţia Naţională a atenţionat că Ilan Șor, conducătorul unei organizații criminale, îndeamnă cetățenii la activități ilegale și violente. Declaraţia a venit în contextul în care, de la Moscova, fugarul şi-a îndemnat susţinătorii să iasă la un protest prelungit în centrul Chişinăului, iar pentru asta vor primi o recompensă lunară de 3.000 de dolari.
Potrivit IGP, aceste îndemnurile sunt ilegale şi orice întrunire care nu respectă legea va fi împiedicată. De altfel, manifestaţia are scopul de destabilizarea social-politică a Republicii Moldova, mai spune Poliţia.
Tot atunci experţii în securitate au spus că suma exorbitantă de bani e menită să-i motiveze pe unii să ia parte la dezordini în masă.
REDACTOR: ANGELINA UNGUREANU