Deputatul Radu Marian anunță organizarea, săptămâna viitoare, a unor audieri parlamentare publice pe tema situației din domeniul energetic, la care vor fi invitate instituțiile și întreprinderile din acest sector.
„Moldovagaz a depus o cerere de majorare a tarifului la gazele naturale. Desigur, suntem în așteptarea deciziei ANRE, dar acest anunț al companiei, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni, mai ales având în vedere că unii responsabili din domeniu făceau declarații optimiste cu privire la situația energetică acum câteva luni.
În cadrul acestor audieri, ne propunem să clarificăm motivele care au dus la această solicitare de majorare neașteptată și să identificăm soluții pentru a reduce, pe viitor, riscul unor ajustări bruște ale tarifelor.
Data exactă a audierilor parlamentare va fi anunțată după decizia ANRE”, a transmis Radu Marian într-o postare pe Facebook.
Citește și: Moldovagaz cere majorarea tarifului pentru gaz