Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a participat la reuniunea Celulei Europene de Coordonare a Crizelor în Aviație (EACCC), organizată în dimineața zilei de 28 februarie și dedicată situației de criză din Orientul Mijlociu. În cadrul reuniunii s-a confirmat că spațiile aeriene din mai multe state din regiune rămân închise din cauza activităților militare.
Potrivit Autorității Aeronautice Civile, următoarele Regiuni de Informare a Zborului (FIR) sunt închise: Iran, Israel, Irak, partea sudică a Damascului, Bahrain, Doha și Kuweit. De asemenea, aeroportul din Muscat (Oman) este închis. Iordania și Emiratele Arabe Unite ar putea, în scurt timp, să decidă închiderea spațiului aerian.
Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) urmează să emită un Buletin de Informare privind Zonele de Conflict (CZIB), aplicabil tuturor zborurilor care tranzitează spațiul aerian al statelor vizate.
Autoritatea Aeronautică Civilă menționează că situația evoluează într-un mod dinamic, iar zborurile planificate în FIR-urile menționate vor suferi, cel mai probabil, modificări semnificative în următoarele 72 de ore.
Citește și: Stare de urgență în Israel. MAE, recomandări pentru cetățenii moldoveni aflați în țară
Statele Unite și Israelul au lansat un atac asupra Iranului sâmbătă dimineață, o escaladare majoră după săptămâni de negocieri între oficialii americani și iranieni cu privire la programul nuclear al țării. În răspuns, Iranul a lansat rachete asupra Israelului, declanșând sirenele în mai multe zone ale țării.
Președintele american Donald Trump a confirmat că SUA au început o campanie militară „masivă și continuă” în Iran, „pentru a împiedica această dictatură radicală și extrem de malefică să amenințe America și interesele noastre fundamentale de securitate națională”. Mai multe explozii au fost auzite la Teheran și în alte locații din țară. Israelul, Iranul și Irakul au anunțat că și-au închis spațiul aerian.