TV Network
Canalele TVR
Social

Ministerul Culturii şi Primăria au ajuns la o înţelegere privind renovarea străzii 31 August 1989

Ministerul Culturii şi Primăria au ajuns la o înţelegere privind renovarea străzii 31 August 1989

La aproape un an de când a fost descoperit caldarâmul din centrul Chişinăului, Ministerul Culturii şi Primăria pare să fi ajuns la o înţelegere privind renovarea străzii 31 August 1989. Astăzi, Ministerul Culturii a prezentat un concept de idei de modernizare a străzii şi a spaţiului adiacent. Proiectul va fi discutat într-o şedinţă comună.

Ministerul Culturii împreună cu Primăria Chişinău şi societatea civilă au creat o platformă de discuţii care a avut ca subiect renovarea străzii 31 August.

Astăzi, Ministerul Culturii a prezentat un concept de idei în urma consultărilor comune.

ROMAN GUNEAVÎI, consilier pentru probleme de patrimoniu, Ministerul Culturii. „A fost o platformă comună, au fost câteva şedinţe. Ei au cerut sprijinul arhitectului Rotar… e o conlucrare strânsă în acest sens”.

ROLAND ROTAR, arhitect: „Ca idee este să facem un fel de scenă, cu acoperişul, inelul acesta, din stuf. Altă porţiune este lângă această pictură murală, pe care o ştiu toţi. Aici este necesar un spaţiu liber, dar ideea noastră este de a include aici un pavilion cu implicarea de verdeaţă”.

DANIELA DANILOVA, jurnalist TVR MOLDOVA: „Zona din jurul străzii 31 August 1989 va fi transformată într-un muzeu în aer liber. Va fi păstrat caldarâmul istoric, va fi creată o pistă pentru cicliști. Iar lângă instituțiile de artă vor fi spații verzi, cu mobilier urban, dar și o scenă”:

Ministerul Culturii promite să finanţeze lucrările de modernizare a spațiilor din gestiunea sa, cum ar cel din faţa Bibliotecii Naţionale sau al Muzeului de Istorie. Iar strada propriu-zisă să fie reparată de Primărie.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: „Iată vedem aici acest havuz, care este distrus… noi ne dorim un spaţiu unic, cu havuz uscat cum se numeşte acum. Nimic nu este bătut în cuie, totul este discutabil şi poate fi îmbunătăţit. Schiţa de execuţie urmează să fie elaborată. MUSCA Noi suntem gata să găsim finanţarea necesară. Estimăm valoarea proiectului în general la circa 34-40 de milioane de lei”.

Implementarea proiectului ar putea dura un an. Responsabilii de la Primărie nu ne-au răspuns la telefon pentru un comentariu. Pavajul, vechi de peste un secol, a fost descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a străzii, în luna martie 2023.

Potrivit arheologilor, ar data din perioada în care primarul Chişinăului era Carol Schmidt. În decembrie, autorităţile municipale au decis să sisteze circulaţia maşinilor pe porţiunea de caldarâm de pe strada 31 August din Chişinău.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter