Aproape 1.600 de absolvenți de gimnaziu, care nu au promovat examenul la Istoria Românilor şi cea Universală, în sesiunea de bază, au revenit astăzi la cele 48 de centre de examen deschise în Republica Moldova. Pentru mulți, această sesiune reprezintă ultima șansă de a-și continua studiile la liceu sau la o școală profesională.
La ieșirea din sălile de clasă, absolvenţii claselor de a IX-a, care au picat examenul la Istorie, în sesiunea de bază, ne-au spus că sunt încrezători că, de această dată, vor reuși să ia o notă de trecere.
Emoții au avut și părinții, care şi-au așteptat copiii în curțile centrelor de examen.
Larisa Calmîc este dirigintă la Gimnaziul nr. 67 din Revaca. Spune că unii dintre elevii care au revenit la examen provin din familii vulnerabile și, pe lângă școală, au fost nevoiți să muncească pentru a-și ajuta părinții.
LARISA CALMÎC, profesor de fizică şi matematică: Băieţii sunt stăruitori, chiar acum, iată, ne împărtăşim. Sunt foarte muncitori, dar, reieşind din aceea că nu au susţinut, am venit, iată, la a doua susţinere. O să vedem cum o să fie. Sperăm să susţină, deja vom vedea rezultatele, aşteptăm ceva pozitiv. – Din şcoala unde activaţi câţi elevi nu au susţinut? – Numai doi! Numai doi, iată am venit cu dânşii, dar vă spun, situaţia în familie e vulnerabilă.
Liceul Teoretic cu Profil de Arte "Ion și Doina Aldea-Teodorovici" este unul dintre cele patru centre de examen din Chișinău.
IURIE DONŢU, director, Liceul Teoretic cu Profil de Arte "Ion și Doina Aldea-Teodorovici": Noi găzduim sectorul Botanica, cu suburbiile Băcioi, Sângera etc. Azi avem 50 de candidaţi. Vorbitori de limbă română, 45; vorbitori de rusă, 5. Mâine o să fie puţin mai dificil, că o să avem 252.
Citește și: Emoții pentru absolvenții de gimnaziu: 34.500 de elevi au susținut examenul de matematicăSesiunea suplimentară continuă mâine, cu examenul la Matematică, la care sunt așteptați peste 7.000 de elevi. Vor urma probele la limba de instruire și Limba Română pentru alolingvi. La această sesiune participă aproape 8.000 de absolvenți. Testele vor fi verificate până în data de 19 iulie, iar rezultatele preliminare vor fi afișate pe 20 iulie. Notele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi publicate pe 27 iulie.