Trei angajaţi din sistemul penitenciar au fost suspendați din funcție. Alți 16 vor fi cercetați disciplinar - este vorba de 10 persoane din Administrația Națională a Penitenciarelor și șase de la Penitenciarul de la Rezina. Sancțiunile vin în urma anchetei desfășurate de Ministerul Justiției după eliberarea a nouă deținuți condamnați pe viață. Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, care a mai precizat că alți cinci foști angajați din sistem ar putea fi cercetați penal.
Ministrul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat, într-o conferință de presă, că în cadrul anchetei pornite în luna aprilie au fost analizate documentele procedurale, deciziile instanțelor de judecată și modul în care s-a aplicat legea în cazul eliberarării a nouă deținuți condamnați pe viață. Comisia a constatat disfuncționalități în sistemul de justiție penală.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiţiei: Sistemul nu a funcţionat efiient pentru că evaluările riscului de recidivă au fost efectuate formal. Unele din fişele comisiilor speciale din penitenciar au omis aspecte esenţiale, cum ar fi: istoricul inracţional, impactul asupra victimelor, pericolul social. Ordinul care reglementează înaintarea recursurilor înn instanţă a fost aplicat formal sau chiar excesiv. Administrația Națională a Penitenciarelor nu a semnalat pericolele combinării acestor mecanisme, mai mult, nu a existat o analiză de impact şi estimare a aplicărilor legislative.
În urma rezultatelor anchetei, Ministerul Justiţiei a sesizat Procuratura Generală, Autoritatea Națională de Integritate, Consiliul Superior al Magistraturii, precum și instituţiile disciplinare pentru avocați și experți judiciari. Pentru a preveni pe viitor astfel de cazuri, Ministerul va propune o serie de modificări legislative.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiţiei: Ministrul Justiţiei să numească direct comisiile speciale. Evaluările să se bazeze pe criterii mai individualizate şi mai obiective. Proiectele de lege care vizează executarea pedepselor să fie avizate într-un cadru mai coordonat şi mai riguros. Funcţionarii care au aplicat legea în mod neglijent sau cu anumite interese vor fi examinaţi de comisiile disciplinare şi sancţionaţi în modul corespunzător. De la mustrare până al demisie inclusiv.
Reprezentanţii Procuraturii Generale nu au venit cu un comentariu în urma sesizării Ministerului Justiţiei. Ancheta a fost iniţiată la 10 zile după ce s-a aflat despre eliberarea unor deţinuţilor condamnaţi pe viaţă. Odată cu ancheta Ministerului Justiţiei, şi Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat inspecţiei judiciare să iniţieze verificări, dar nu se ştie la ce etapă se află acestea. Potrivit Ministerului Justiţiei, de la aplicarea legii amnistiei, nouă deţinuţi condamnaţi pe viaţă au eliberaţi din detenţie. Doar în cazul interlopilor Alexandru Sinigur şi Iurie Radulov a fost dispusă eliberarea condiţionată, înainte de termen.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU Imagine: Arteom Cereseu