Extern

Cancelarul federal german Scholz se declară gata să reia contactul cu Vladimir Putin, ''când va veni momentul''

post-img
Olaf Scholz

Cancelarul federal german Olaf Scholz s-a declarat vineri gata să reia, "când va veni momentul", contactul pe tema Ucrainei cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care el nu a mai discutat din luna decembrie, informează AFP și Agerpres.

"Ultima mea discuţie telefonică datează de ceva timp. Însă eu am intenţia, când va veni momentul, să discut din nou cu Putin", a declarat Scholz înt-un interviu publicat de cotidianul Koelner Stadt-Anzeiger. În ceea ce priveşte rezolvarea conflictului, "Rusia trebuie să înţeleagă că nu poate fi vorba de a pecetlui un fel de pace rece, care ar face ca actuala linie a frontului să devină noua frontiera între Rusia şi Ucraina, aceasta nu va face decât să legitimeze expediţia criminală a lui Putin", a insistat Olaf Scholz. "Dimpotrivă, trebuie să ajungem la o pace echitabilă şi condiţia pentru a o face este o retragere a trupelor ruse" din Ucraina, după declanşarea invaziei la începutul lui februarie 2022, a adăugat el. Cu toate acestea, Olaf Scholz a refuzat să spună explicit dacă această retragere ar trebui să includă şi Crimeea, ocupată din 2014. Cancelarul german a apreciat că îi revine Ucrainei să definească ceea ce vrea exact. Olaf Scholz şi Vladimir Putin au discutat ultima dată în decembrie 2022, timp de o oră, la telefon. La acea dată, şeful guvernului german îl îndemnase din nou, fără succes, pe preşedintele rus să-şi retragă trupele din Ucraina, în timp ce Vladimir Putin a acuzat Occidentul că duce politici "distructive". De atunci, relaţiile bilaterale se află la cel mai scăzut nivel. Războiul din Ucraina a constrâns Germania la o dureroasă şi spectaculoasă schimbare de poziţie diplomatică şi economică, după ce, vreme de decenii, a mizat în aceste două domenii pe o apropiere cu Rusia. Înainte de invazia în Ucraina, Moscova era principalul furnizor de gaz pentru Germania şi unul dintre furnizorii săi importanţi de petrol. În urma declanşării invaziei ruse în Ucraina, Germania a decis de asemenea să investească masiv în armata sa. Ea a tranşat astfel cu lunga tradiţie de pacifism a ţării, consecinţă a ororilor naziste.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter