Vânzarea imediată a unor obiecte de patrimoniu din gestiunea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” ar fi o soluție pe termen scurt pentru achitarea salariilor angajaților, care nu și-au primit lefurile de mai bine de jumătate de an. Pe termen lung, soluția presupune eliminarea cheltuielilor ineficiente, optimizarea costurilor operaționale și investiții majore în infrastructură.
Despre aceasta scrie Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în contextul în care feroviarii au ieșit astăzi la protest în centrul Chișinăului pentru a-și cere banii.
Vladimir Bolea a afirmat că ministerul „intervine pe dimensiunea sa și contribuie ca managementul CFM să iasă din acest impas”, investind 250 de milioane de euro din asistența financiară europeană „în reabilitarea liniilor-cheie”.
„Regret enorm că restanțele la salarii s-au tot acumulat, iar familiile dvs suferă. În ultimii 10-15 ani, Întreprinderea de Stat Căile Ferate ale Moldovei (CFM) a fost gestionată prost și iresponsabil, iar situația în care am ajuns azi a fost cauzată, inclusiv, din nedorința managementului anterior de a lua decizii complicate, dar necesare. (...) CFM, din cauza lipsei investițiilor la timp și a stabilirii unei viziuni clare, a ajuns o companie care nu se poate susține financiar”, a spus oficialul.
„Mai mult, războiul din Ucraina a modificat lanțurile logistice și Republica Moldova nu mai este teritoriu de tranzit pentru mărfuri pe calea ferată. Deficiențele moștenite și situația regională demonstrează că amânarea problemei de pe o lună pe alta nu este o soluție potrivită.”
De cealaltă parte, fostul șef al CFM, Oleg Tofilat, sugerează că factorii de decizie de la Guvern și CFM sunt cei care prejudiciază statul, susținând că va merge la procuratură cu aceste informații.