O familie numeroasă cu venituri modeste din satul Goianul Nou s-a bucurat de vizita surpriză a reprezentanţilor Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO. Mama, care creşte singură nouă copii, a primit haine, rechizite şi alimente. Toate au fost strânse în urma proiectului "Aventura de Crăciun", derulat în luna decembrie, iar TVR MOLDOVA a fost partener media general.
„Mi-a adus un lego, o căciulă, un fular, nişte dulciuri, creioane şi nişte cărţi. Cel mai tare îmi place lego. Eu am primit multe rechizite de şcoală, un fular, o căciulă şi dulciuri. Mie îmi place cel mai mult albumele că eu iubesc să desenez. Caiete, creioane şi jucării”.
Elena are 45 de ani şi este mamă a 11 copii. Doi dintre ei sunt căsătoriţi, la casele lor. Pe ceilalţi nouă, însă, îi îngrijeşte singură, din alocaţiile de la stat.
ELENA IANCIŢCHI, mamă: „Trăiesc singur cu copiii, soţ nu am. Primul a decedat, cu al doilea l-am alungat că nu era de viaţă. Mă strădui să aibă de toate dar nu se primeşte. Ajutoare avem numai 1150 de lei pensia alimentară a fetei că a decedat tatăl şi acum ne-a mai ridicat cu 800 de lei. Câteodată nu plătesc câte două trei luni lumina după care mă duc şi o achit, grădiniţa la fel. Ne străduim să ajungă”.
VIOLINA CRECIUN, şef, Secţia Comunicare şi Relaţii Internaţionale, ARTICO: „Este o ultimă acţiune din cadrul aventurei de Crăciun din acest an. Iniţial, am avut un pom de Crăciun Artico împodobit cu aceşti saci cu dorinţe de fapt, metaforic vorbind. Ulterior ca aceste dorinţe să se îndeplinească şi să ajungă chiar în mâinele copiilor. Acest act de caritate m-a sensibilizat foarte mult pe mine personal chiar. Și am vrut să aducem zâmbetul pe feţele acestor copii””.
Proiectul "Aventura de Crăciun" a ajuns la cea de-a 9-a ediţie.