Sport

Oxana Diacenco își dorește titlul olimpic la judo: performanțe și pregătiri

post-img
Oxana Diacenco

Nu doar băieții pot fi buni la judo, iar un exemplu în acest sens este tânăra sportivă, Oxana Diacenco.

OXANA DIACENCO, sportivă de judo: Vin dintr-o familie în care fratele mai mare a făcut sport de performanță, tot a făcut judo, iar tata a fost un amator al luptelor Ei m-au adus în lumea sportului. 

 Încă de mică îi plăcea această artă marțială, care, astăzi, i-a devenit un stil de viață.

Oxana luptă în categoria de greutate de peste 78 kg.

Împreună cu antrenorul, analizează mișcările fiecărui adversar și adaptează tehnicile de luptă.


În spatele unei medalii, se află multă muncă, sacrificii și determinare.


La 23 de ani,  participă la competițiile din categoria de vârstă seniori, unde provocările sunt mult mai dificile decât la juniori.


În pofida greutăților, niciodată nu s-a gândit să renunțe la judo.


A reușit să obțină de două ori titlul de campioană balcanică și nu doar.


Chiar dacă nu a avut o bună motivație financiară, a continuat să persevereze.

Își dorește o carieră remarcabilă  în acest sport, astfel că și aspirațiile ei sunt înalte.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter