Cehia va oferi peste 1 milion de euro pentru implementarea reformei Restart în R. Moldova. Memorandumul a fost semnat astăzi de ministrul Muncii de la Chişinău, Alexei Buzu, viceprim-ministrul Cehiei, Marian Jurečka, și reprezentanţii Agenției cehe pentru Dezvoltare. Proiectul are drept scop consolidarea sistemului de asistență socială prin instruirea lucrătorilor sociali, dotarea cu echipamente IT și acordarea sprijinului managerial.
Documentul prevede instruirea a peste 1700 de asistenți sociali din R. Moldova, asigurarea cu echipamente a acestora și sporirea colaborării la nivel local pentru a ajuta familiile și copiii aflați în situații de risc.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale, R.Moldova: În Republica Moldova, în domeniul asistenței noi nu avem încă un cadru bine pus la punct legat de formare profesională. În cadrul acestui proiect vom dezvolta aceste competențe, vom prelua experiența cehă în acest sens. Ca să ne asigurăm că în următorii 2-3 ani anticipăm nevoia de competențe noi. Acest proiect are o perioadă de implementare de doi ani și o valoare de peste 1 milion de euro, mai mult de peste 24 milioane lei.
Proiectul va sprijini transpunerea acquis-ului social european și înțelegerea mecanismelor Fondului Social European plus prin schimburi de experiență și implementarea Garanției europene pentru copiii din Republica Moldova. Din 2022, Cehia a investit peste 20 milioane euro în proiectele din domenii cheie din R.Moldova.
MARIAN JUREČKA viceprim-ministru și Ministrul Muncii și Afacerilor Sociale, Cehia: Acest proiect lansat astăzi nu are în vedere doar îmbunătățirea serviciilor sociale, echiparea lucrătorilor din domeniul social, dar și sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Experiența noastră de 20 de ani ne-a ajutat foarte mult să putem transforma ce am moștenit de la regim anterior și am îmbunătățit semnificativ serviciile sociale.
Reforma sistemului de asistență socială "RESTART" a fost lansată în martie 2023, cu scopul de asigura accesul populației la servicii sociale de calitate, în special pentru persoanele vulnerabile, conform standardelor internaționale. (IN CARTON)De la lansarea reformei, numărul specialiștilor din prima linie s-a triplat, iar al cazurilor incluse în sistemul național de management a crescut de la 3.700 la 51 de mii.
De la începutul lui 2025, autoritățile au gestionat 19.373 de cazuri în domeniul protecției copilului – o creștere de peste șapte ori față de anul precedent. Iar 98% dintre copiii cu părinți plecați în străinătate beneficiază acum de custodie legală, față de 44% la începutul anului 2024.
REPORTER: NATALIA CHICU
Imagine: Dumitru Lupu