Social

Poduri peste Prut: Autoritățile din R. Moldova și România verifică stadiul lucrărilor la Ungheni

post-img
Poduri peste Prut: Autoritățile din Republica Moldova și România verifică stadiul lucrărilor la Ungheni

Lucrările de infrastructură care vor îmbunătăți conexiunea dintre Republica Moldova și România s-au aflat luni în centrul unei vizite comune în raionul Ungheni. Oficialii din R. Moldova și România au inspectat șantierul Podului de Flori, o investiție strategică ce urmează să fie finalizată până în toamna anului viitor.

Viceprim-ministrul R. Moldova Vladimir Bolea, însoțit de secretarii de stat Mircea Păscăluță și Nicolai Mîndra (Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova), alături de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din România, și de reprezentanți ai CNAIR și ai autorităților locale, au evaluat stadiul lucrărilor.

Până acum, pe șantierul podului de la Ungheni au fost finalizate lucrările de fundație pe partea Republicii Moldova, iar pe malul românesc lucrările continuă conform planului. Scopul este ca podul să fie gata și deschis circulației în toamna anului viitor.

După vizita pe șantier, delegațiile s-au reunit la Consiliul Raional Ungheni, unde au discutat extinderea proiectelor de infrastructură transfrontalieră. Printre priorități se numără construcția a patru noi poduri peste Prut, dintre care cele din zonele Costești–Stânca și Bărboieni–Răducăneni sunt în fază avansată de planificare.

Componenta de mediu a fost, de asemenea, pe agenda întâlnirii. În prezența reprezentanților ministerelor mediului din R. Moldova și România, au fost analizate cerințele de protecție ecologică pentru zonele vizate de proiectele de infrastructură, în special în regiunile Ungheni și Cantemir–Fălciu.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter