Președintele Legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, împreună cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a participat la conferința "Reconstrucția Ucrainei", organizată de New Strategy Center.
În cadrul acestui eveniment, ce doi oficiali au discutat despre implicarea, R. Moldova și României, în acest proiect regional important.
„Din prima zi am arătat că ne pasă de soarta vecinilor noștri ucraineni și ne-am deschis casele și vom continua să o facem. Acest eveniment este unul important pentru întreaga regiune, cu atât mai mult într-o săptămână în care atât Republica Moldova, cât și Ucraina speră să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
„De fapt, atât Republica Moldova cât și Ucraina, dacă să privim lucrurile din prisma istoriei, nu cer nimic altceva decât să revină în marea familie europeană, într-un spațiu din care au făcut parte cultural şi valoric de sute de ani. Aceste aspiraţii au fost călcate în picioare de un Imperiu. Aici, în acest parcurs al nostru, al Republicii Moldova, am vorbit și despre rolul istoric pe care îl are România. Acum, mai mult ca niciodată, am simțit ce înseamnă să ai frați de nădejde”, a mai mentionat Igor Grosu.