Extern

Un mort şi un rănit într-un atac cu cuțitul, la Paris. Atacatorul ar fi strigat „Allah akbar”

post-img
Paris

O persoană a fost ucisă şi o alta rănită într-un atac cu cuţitul la Paris, sâmbătă seara. Incidentul a avut loc pe Quai de Grenelle, în arondismentul 15 din Paris, relatează AFP.

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a scris despre atac pe platforma de socializare X, fostul Twitter:, scrie Digi24.

 „Poliţiştii tocmai ce au reţinut cu curaj un agresor care a atacat trecători în Paris, în zona Quai de Grenelle. O persoană a decedat şi o persoană rănită a fost tratată de pompierii din Paris. Vă rugăm să evitaţi zona”.

Agresorul ar fi strigat „Allah akbar”, potrivit AFP, care a obţinut informaţia de la o sursă din poliţie. Individul „s-a născut în Franţa” şi este „francez”, a precizat aceeaşi sursă pentru AFP, citată de News.ro.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter