Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au avut o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia au fost discutate mai multe probleme care afectează funcționarea sistemului judecătoresc. Printre principalele subiecte s-au numărat extinderea procedurii de vetting, garanțiile sociale și salarizarea judecătorilor, dar și starea infrastructurii instanțelor.
În cadrul întrevederii, membrii CSM și-au exprimat îngrijorările și dezacordul față de includerea unor noi categorii de magistrați în procedura de evaluare externă.
În prezent, mecanismul de vetting este aplicat judecătorilor Curții Supreme de Justiție și celor de la curțile de apel. CSM a susținut în repetate rânduri că verificarea integrității judecătorilor poate fi realizată și prin mecanismele interne ale sistemului, cu condiția consolidării capacității instituționale a structurilor responsabile de evaluare.
Discuțiile au revenit în actualitate după ce, la finalul anului trecut, șefa statului a recomandat extinderea listei judecătorilor care vor fi evaluaţi, invocând faptul că multe dosare sunt tergiversate, până la prescripție, iar sistemul judiciar din R. Moldova e profund afectat de corupţie.
Pe 5 mai 2026, ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a solicitat avizul Comisiei de la Veneția asupra modificării legii justiției cu solicitarea privind extinderea vettingului asupra judecătorilor instanțelor de fond.
Mai exact, proiectul prevede că până la sfârșitul anului 2027 vor fi verificați din perspectiva integrității financiare și judecătorii instanțelor de fond, care nu au fost incluși în actualele proceduri de vetting. Evaluarea va începe cu judecătorii de la Judecătoria Chișinău, apoi va continua la Bălți, Cahul și în celelalte instanțe din țară.
De cealaltă parte, președintele CSM, Sergiu Caraman, a pledat pentru consolidarea Colegiului de evaluare și selecție, astfel încât acesta să poată verifica inclusiv aspectele ce țin de integritatea financiară a judecătorilor.
Comentând această situație pentru IPN, magistratul Ion Chirtoacă a declarat că aplicarea vettingului la nivelul instanțelor de fond riscă să blocheze activitatea sistemului judecătoresc, întrucât o parte dintre judecători ar putea să nu promoveze evaluarea, iar alții ar putea opta pentru demisie.
Autorităţile susţin că procedura de vetting în rândul judecătorilor şi procurorilor stagnează, dar procesul trebuie finalizat până la sfârşitul lui 2026.