Luptătoarea Anastasia Nichita (57 kg) a acces în finala Jocurilor Olimpice de la Paris! Ea a dispus în semifinale de chinezoaica Kexin Hong! Sportiva a fost felicitată ieri de oficiali din Republica Moldova.
"A 3-a medalie olimpică! Ura! Felicitări Anastasiei și mult succes în lupta pentru aur! Anul ăsta se scrie istorie. Moldova obține cel mai mare număr de medalii dintotdeauna.
Este absolut extraordinar să auzi din stradă cum se bucură lumea în fața calculatorului/televizorului pentru victoriile sportivilor noștri. Mulțumim pentru că ne faceți mândri să fim cetățeni ai acestei țări", transmite ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Sportiva a fost felicitată și de premierul Dorin Recean.
"Felicitări, Anastasia, pentru performanța excelentă! O țară întreagă îți ține pumnii pentru finală! Hai, Moldova!", a scris pe Facebook, premierul Dorin Recean.
Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de felicitare și suport sportivei: "Felicitări, Anastasia Nichita! Sportiva noastră a reușit să se califice în finala la lupte libere, categoria 57 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris! Îți ținem pumnii, Anastasia! Hai, Moldova!"
Vești bune de la Paris! Luptătoarea Anastasia Nichita s-a calificat în finala Jocurilor Olimpice
În finala categoriei de greutate de până la 57 kg, Anastasia Nichita va lupta pentru aurul olimpic cu japoneza Tsugumi Sakurai. Competiția va începe astăzi la ora 21.35 și va fi transmisă în direct la TVR Moldova.
Va fi pentru prima dată în istoria luptelor feminine din Republica Moldova, când o sportivă din Republica Moldova va urca pe podiumul de premiere la Olimpiada de Vară.
Republica Moldova este reprezentată la Jocurile Olimpice de vară de 26 de sportivi, la zece probe. Până în prezent, Republica Moldova a obținut două medalii de bronz, prin judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov.