Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, care asigură în prezent interimatul funcției, a reacționat după controversa votului juriului din Republica Moldova la Eurovision, subliniind diferența dintre opțiunile publicului și cele ale decidenților. Oficialul a menționat că sunt deja cerute clarificări, inclusiv la nivel instituțional, în urma punctajului acordat României.
„În ceea ce privește Moldova, cred că este un lucru bun dacă ne uităm la votul publicului din regiune că au apreciat atât melodia și cred și vecinătatea, la nivelul publicului. Nu e prima dată când decidenții sunt sub standardele pe care le setează cetățenii. În ceea ce privește votul juriului din Moldova, acolo este important să menționăm că sunt nu doar multe personalități publice care au criticat deja asta, dar vorbim chiar de reacții de la nivelul ministerelor și de la nivel guvernamental privind cererea unor clarificări din partea juriului”, a spus la RFI ministra de Externe a României, Oana Țoiu.
Un val de critici a cuprins societatea civilă de pe ambele maluri ale Prutului după ce juriul din Republica Moldova a oferit doar 3 puncte reprezentantei din România. Publicul de pe malul stâng al Prutului a oferit în schimb punctaj maxim Alexandrei Căpitănescu. Artişti, experţi şi chiar politicieni au declarat că jurizarea a fost „ruşinoasă”, iar unii au cerut chiar demisia conducerii Teleradio Moldova.
Directorul televiziunii publice din Republica Moldova, Vlad Ţurcanu, a declarat pentru TVR MOLDOVA că aceste note nu prezintă poziţia instituţiei, iar membrii juriului au fost aleşi după un regulament.
Juriul din Republica Moldova, desemnat de un grup de persoane alese, la rândul lor, de Compania „Teleradio-Moldova", a oferit punctajul maxim 12 puncte reprezentantului Poloniei, care s-a clasat pe locul 12 în clasamentul final. Același juriu moldovenesc a acordat României trei puncte. Un punct a fost oferit Italiei, iar țara vecină, Ucraina, nu a primit niciun punct din partea juriului.
În același timp, România a oferit Republicii Moldova 10 puncte, iar Ucraina - 8.
Teleradio Moldova a publicat azi o listă a voturilor. Din tabel, deşi nu este indicat numele juraţilor, vedem că niciun membru nu a oferit punctajul maxim României. În acest val de revoltă publică, a fost criticată şi conducerea TRM.
Piesa „Viva, Moldova!", interpretată de Satoshi în finala Eurovision 2026, a adus Republicii Moldova locul 8, cu un total de 226 de puncte. Acesta este al patrulea cel mai bun rezultat din istoria de 20 de ani a participării Republicii Moldova la Eurovision.
Citește și: Marea finală Eurovision 2026. Maia Sandu îl îndeamnă pe Satoshi „să cucerească lumea”Un rezultat excelent a obţinut România, care a încheiat competiţia pe locul 3. Show-ul Alexandrei Căpitănescu a fost printre cele mai apreciate din finală. Ediţia din acest an a fost câştigată de Bulgaria, iar pe locul secund s-a clasat Israel.
Dintre cele 25 de țări participante, reprezentanta Bulgariei, Dara, a câștigat Eurovision 2026, cu piesa „Bangaranga". E prima victorie a Bulgariei la aceasta competitie iar Sofia va fi la anul gazda noii ediții Eurovision.