Fostul procuror general interimar, Dumitru Robu, va fi cercetat disciplinar de o comisie ad-hoc a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru presupuse „acte de răzbunare” față de un subaltern al său, procurorul Vladislav Căruceru. Acesta spune că efectua urmărirea penală în două cauze în care era vizat și Robu, dar s-a pomenit el însuși cu dosare.
CSP a luat decizia privind cercetarea lui Robu în plan disciplinar la 4 decembrie, după mai multe amânări, deși Căruceru depusese sesizarea încă pe 3 aprilie și ceruse o anchetă penală, scrie Europa Liberă.
Căruceru a explicat motivele plângerii sale într-o conversație cu Europa Liberă, în urma ședinței cu ușile închise a CSP, din 4 decembrie.
Procuror în secția urmărire penală a Procuraturii Generale, el spune că a fost responsabil de instrumentarea a două cauze penale în care erau vizate și acțiunile lui Robu. Ajuns interimar la șefia instituției, Robu i-ar fi retras din procedură lui Căruceru, în 2022, aceste cauze penale.
Unele ar fi rămas „să se prăfuiască la procuratură” și astăzi, iar persoanele vizate în altele au fost scoase de sub urmărirea penală.
Rolurile s-au inversat, iar Căruceru spune că a devenit el însuși ținta unor dosare penale, ajunse între timp pe rol la Judecătoria Buiucani din Chișinău, una ținând de constrângerea de a face declarații și a doua de divulgarea secretului de stat. Robu i-ar mai fi organizat lui Căruceru percheziții și ar fi încercat să-l suspende din funcție.
„El nu avea dreptul să pornească împotriva mea urmărirea penală, odată ce era investigat de mine în două cauze penale”, spune Căruceru. Este convins că Robu a acționat din motive de răzbunare” și că „totul se trage” de la dosarele unor vechi colegi ai lui Robu de la Procuratura Anticorupție inclusiv Viorel Morari, fostul șef al acestei procuraturi.
Cauza penală împotriva fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost deschisă în 2020, acesta fiind acuzat de abuz de putere, fals în acte publice și amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit acuzării, Morari ar fi împiedicat examinarea denunțurilor controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, împotriva oligarhului Vladimir Plahotniuc.
Morari spunea că dosarul penal este fabricat, iar pe 27 octombrie 2025 Judecătoria Buiucani l-a achitat pentru primele două capete de acuzare, dar l-a recunoscut vinovat de amestec în înfăptuirea justiției. Fostul procuror nu a primit însă nicio pedeapsă pentru că a expirat termenul de prescripție. Procuror de caz, Căruceru nu a fost de acord cu sentința și a contestat-o. Acum, dosarul se află la Curtea de Apel Centru.
Întrebat de Europa Liberă în legătură cu plângerea lui Căruceru, Robu a spus că abia urmează să ia cunoștință de conținutul acesteia, dar că „presupune” care poate fi. „Menționează niște cauze penale pornite în privința lui, pendinte la instanța de judecată și se plânge că este o răzbunare a mea”, a spus Robu.
El a explicat că nu se poate pronunța mai pe larg înainte ca subiectul să fie examinat de comisia ad-hoc cerută de CSP. A dat asigurări că „s-a condus doar de procedura penală și de legislația R. Moldova”, s-a arătat sigur că membrii comisiei vor adopta o decizie pozitivă pentru el și că „abateri disciplinare nu pot fi constatate nicidecum”.
„Pot spune doar una: sunt niște aberații”, a mai declarat Robu, întrebându-se: „De ce abia acum a fost depusă o astfel de sesizare, de ce nu a fost depusă pe parcursul anului 2022?”.
Europa Liberă i-a adresat exact această întrebare lui Căruceru, care a explicat că nu avea încredere că documentul va fi examinat mai devreme și că s-a hotărât doar atunci când a devenit iminentă o schimbare în conducerea Procuraturii Generale, în această primăvară.
„Să depun sesizarea pe numele lui Ion Munteanu [procuror general interimar din octombrie 2022 până în mai 2025], care a făcut parte din colectivul Procuraturii Anticorupție și o perioadă de timp a fost adjunctul lui Robu?”, s-a întrebat la rândul său Căruceru.
Acum, mai spune că vrea să conteste la Curtea Supremă de Justiție chiar decizia CSP de a-l cerceta pe Robu doar în plan disciplinar și refuzul de a desemna un procuror care să-i verifice acțiunile din punct de vedere penal.
Dumitru Robu a exercitat funcția de procuror general interimar de două ori: prima dată timp de trei luni, în 2019, iar a doua oară timp de aproape un an, din 06.10.2021 până la 26.10.2022. Din 12 iunie 2024, este adjunct al procurorului șef al Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).