Gazprom nu mai e ce-a fost. Gigantul rus care alimentează financiar mașinăria de război a lui Vladimir Putin merge din greu în și mai greu. Potrivit celor mai recente cifre, Gazprom a înregistrat pierderi masive în primul trimestru din 2025, relatează tvrinfo.ro.
La Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom, în primul trimestru al acestui an, profitul net s-a prăbușit cu 42%, potrivit datelor publicate de companie și citate de Reuters. Scăderea este semnificativă: s-a ajuns la un profit net de 92,6 miliarde de ruble, adică aproximativ 1,2 miliarde de dolari.
Este unul dintre cele mai slabe rezultate din ultimii ani, într-un context în care sancțiunile internaționale și pierderea pieței europene își lasă tot mai puternic amprenta.
Compania explică rezultatele slabe prin două motive principale: scăderea vânzărilor și pierderile generate de fluctuațiile de curs valutar.
În perioada ianuarie-martie 2025, vânzările totale ale Gazprom Neft au scăzut cu aproape 9%, ajungând la 890,9 miliarde de ruble. Pe scurt, nici exporturile nu mai aduc aceiași bani, iar instabilitatea rublei complică și mai mult lucrurile.