Ministerul Finanțelor reamintește că miercuri, 30 aprilie 2025, până la ora 15:00, este ultima zi de subscriere la emisiunea curentă de Valori Mobiliare de Stat (VMS), disponibile prin platforma online www.eVMS.md.
Cetățenii au oportunitatea de a investi în VMS cu dobândă fixă, garantată de stat și scutită de impozit, după cum urmează:
- 2 ani – dobândă anuală de 7,8%;
- 3 ani – dobândă anuală de 8,0%.
„Investiția prin eVMS.md oferă un proces complet online, simplu și accesibil, fără comisioane și fără implicarea intermediarilor. Platforma este deschisă tuturor cetățenilor și reprezintă o modalitate sigură de a economisi, beneficiind de dobânzi atractive, contribuind totodată la susținerea directă a economiei naționale”, precizează Ministerul Finanțelor.
Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100 de lei.