Social

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, azi, ajunul Bobotezei

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, azi, ajunul Bobotezei

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc, astăzi, ajunul Bobotezei. În biserici, preoţii oficiază servicii religioase şi fac aşa numita agheasmă-mare, pe care creştinii o păstrează în casă tot anul, pentru a avea linişte şi pace. Prin unele localităţi, tradiţia este respectată cu sfinţenie, cu zi de post negru.

Dimineaţă, la Biserica "Sfântul Pantelimon", din Soroca s-a oficiat Sfânta Liturghie şi s-a făcut Agheasma Mare. Zeci de enoriaşi au venit cu vase impodobite cu busuioc pentru a lua agheasmă. În municipiul Soroca, tradiţia e sfântă. Preotul a deschis poartă după poartă pentru ca Agheasma Mare să ajungă în fiecare casă.

Gospodarii așteaptă an de an să le treacă preotul pragul cu Agheasma Mare. În familia Tofanciuc, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie și sunt transmise din generație în generație.

VALENTIN TOFANCIUC, localnic, Soroca: Respectăm tradiţiile din moşi strămoşi şi în ajunul Bobotezei ne adunăm cu toţii. În mod obligatoriu mergem la sfânta biserică. Luăm agheasma. Invităm preoţii. Ne sfinţesc lăcaşul. Ne sfinţesc casa, pentru sănătate, pentru bunăstare.

TATIANA TOFANCIUC, localnic, Soroca: Chiar dacă locuiesc în străinătate, sunt la Paris, venim acasă pentru aceste sărbători, să ne sfinţească preotul şi acasă. În special, aceste emoţii unde ne adunăm toţi împreună, facem colindele toţi împreună.

Credinciosii au ţinut astăzi post negru şi au avut voie să mănânce abia după ce a apus soarele.

ZINAIDA TOFANCIUC, localnic, Soroca: Este zi d epost negru şi pregătim mâncarea care se permite. Nucuşoare, colivă, dulciurile care se permit, fructe cât mai multe. Este o sărbătoare pentru familia noastră foarte apreciată, sfântă.

Preoţii spun că apa sfinţită astăzi are puteri miraculoase. Oamenii o păstrează în case şi timp de opt zile beau din agheazma mare în fiecare dimineaţă.

NICOLAE ROBU, paroh, Biserica "Sfântul Pantelimon" din Soroca: Creştinii iau agheasma. Merg la casele lor. Stropesc casa, grădina, halda, animalele şi tot ce este prin jurul casei. Desigur că este şi o tradiţie foarte frumoasă, merge preotul şi stropeşte cu agheasmă. Noi toţi credem că asta ne va da ocrotire de la Dumnezeu.

Tradiţia spune că, în ajun de Bobotează, nu ai voie să te cerţi cu nimeni, şi nici să dai nimic din casă, fie şi cu împrumut. În plus, vremea din această zi este ca o prognoză. Dacă ninge, înseamnă că iarna va fi lungă. Mâine este Boboteaza, zi care încheie şirul sărbătorilor de iarnă.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter