Astăzi este ajunul anului nou pe stil vechi dar şi a sărbătorii Sfântului Vasile. După tradiţie, se umblă cu uratul. Cetele colinda din casă în casă pentru a ura un an bun, plin cu realizări. Gospodarii îi aşteaptă cu porţile larg deschise şi îi răsplătesc cu dulciuri, colaci şi bani.
În satul Vărăncău, din raionul Soroca, cetele cu urători îmbrăcați în straie tradiționale au pornit de dimineaţă pe la casele gospodarilor.
„Primiţi urătorii? Primim…”
Conform tradiţiei, azi se umblă cu pluguşorul şi cu ursul. Iar caprele tropăie pe sub ferestre, semn că Anul Nou va fi unul vesel si cu multă bunăstare.
Gospodarii pregătesc colaci, bani şi dulciuri pentru uratorii care le trec pragul.
„Hăim pe toţi gospodarii din satul nostru. Îi bucurăm cu cele mai frumoase urături, de la strămoşi, de la buneii noştri. Mergem cu uratul pe la gospodarii din sat. Primim dulciuri, colaci şi aducem foarte multe bucurii. Mai avem şi dansul babelor pe care tot îl folosim în repertoriu. Sunt tradiţii vechi, fiecare are semnificaţia ei."
AUREL SECRII localnic, Vărăncău, r. Soroca: „Astăzi am dat cep la un butoi pentru toţi cei care păşesc pragul de sărbători. Vrem să le mulţumim din suflet celor care ne-au urat."
Cetele merg cu uratul, din casă în casă, până la răsăritul soarelui. Iar mâine dimineaţă, de Sfântul Vasile sunt așteptați pe la casele gospodarilor cu Sorcova.