Cea mai mare expoziție de tehnologie din Europa are loc începând de joi, 3 noiembrie, până duminică, 6 noiembrie, la Universitatea Politehnica din Bucureşti. La eveniment vor fi prezentate sute de roboţi şi tehnologii, relatează știriletvr.ro.
Timp de 4 zile, campusul universității va deveni locul de joacă pentru sute de roboți și pentru cele mai noi tehnologii.
În cadrul Robofest se va desfăşura şi Robochallenge cel mai mare concurs internaţional de robotică din Europa, aflat la ediţia a XIII-a. Peste 600 de participanți din 15 țări de pe 5 continente au acceptat această provocare. Peste 500 de roboți se vor lupta pentru premiile oferite.
Va avea loc, de asemenea și Qube2Space - prima competiție de PocketQube-uri din lume destinată elevilor de liceu, organizată de echipa 2SPACE - singura echipă de studenți din România care proiectează și lansează rachete pentru competițiile internaționale.
Peste 30.000 de studenți, elevi și profesori sunt așteptați sub Cupola Rectoratului. Demonstrațiile vor captiva publicul de toate vârstele, iar liderii din industria tehnologiei îi vor teleporta pe cei prezenți la eveniment către viitor, se arata pe site-ul Universității Politehnica din Bucureşti.