Actualitate

Înaltpreasfințitul Petru, invitat de onoare la slujba de sfințire a picturilor din biserica din satul Cimișeni

Înaltpreasfințitul Petru, invitat de onoare la slujba de sfințire a picturilor din biserica din satul Cimișeni

Zi de sărbătoare pentru creştinii din satul Cimişeni, raionul Criuleni. Un sobor preoţi a oficiat o slujbă de sfinţire a picturilor din biserica din localitate. Invitatul de onoare a fost Înaltpreasfinţitul Petru, mitropolitul Basarabiei şi exarh al Plaiurilor, care a fost primit cu bucurie de către zeci de enoriaşi.


Biserica din satul Cimişeni, raionul Criuleni, a intrat în renovare în anul 2013. Picturile murale din lăcaşul sfânt au fost realizate de către un pictor din România. Recenta aderare a bisericii la Mitropolia Basarabiei a închegat şi mai mult comunitatea creştină din sat.

„Un pas foarte bun în viaţă, făcut demult trebuia şi este necesar ca frate cu frate să fie alături mereu. O limbă avem, o credinţă, toate cele împărtăşim împreună.”

„Este un moment frumos, este aceeaşi credinţă, nu s-a schimbat nimic. Nouă ne place. Pentru noi este o plăcere să venim la sfânta biserică şi să ne rugăm la Dumnezeu.”

Într-adevăr această trecere a însemnat o legătură mai strânsă între neam, între ţară şi între tradiţii şi valori pe care noi le avem, de nedescris.

Parohul bisericii, părintele Ioan Solonaru, a precizat că motivul pentru care a părăsit Mitropolia Moldovei, subordonată patriarhiei ruse, a fost nemulţumirea localnicilor care nu se regăseau în valorile promovate de preoţii proruşi.

IOAN SOLONARU, preot: Avem prieteni mulţi în România şi trecerea la Mitropolia Basarabiei nu era un gând de ieri sau de astăzi, dar a fost un gând mai de demult. Mai mulţi au vrut acest lucru deoarece începutul războiului i-a marcat pe oameni, ce se face în biserica rusă, că binecuvântează tancurile şi armele. Asta i-a determinat pe oameni să treacă mai uşor.

ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE PETRU, Mitropolitul Basarabiei: Cred că cei care se consideră că sunt români şi trebuie să aparţină de biserica română, au făcut o trecere benevolă, nu le-a impus nimeni. Cred că dacă noi spunem că suntem români trebuie să fim conştienţi şi să facem fapte româneşti.

De la inceputul războiului din Ucraina, aproape 200 de parohii au părăsit Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, şi au aderat la Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter