Covid-19

Medicii germani cer impunerea de teste COVID-19 în întreaga UE pentru călătorii sosiţi din China

post-img
imagine simbol

Medicii germani au cerut impunerea de teste COVID-19 la nivelul întregii Uniuni Europene pentru pasagerii care sosesc din China, în condiţiile unei explozii de cazuri de infecţii cu coronavirus în această ţară, relatează dpa.

Este probabil ca coronavirusul să sufere mutaţii având în vedere valul de contaminări din China, a declarat Johannes Nießen, preşedintele Asociaţiei Federale a Medicilor din Serviciul de Sănătate Publică, pentru ziarele grupului media Funke. De aceea trebuie să fim pregătiţi, a mai spus el.

"Acum avem nevoie de protecţie uniformă în toată Europa", a spus Nießen. "Fiecare călător din China ar trebui să fie testat cu ajutorul testelor rapide la intrarea în UE", a mai spus el, potrivit Agerpres.

Regula ar trebui să se aplice celor care se află în călătorii de afaceri, turiştilor şi altor vizitatori, a adăugat el.

Cei care sunt testaţi pozitiv la coronavirus, a continuat Nießen, ar trebui să efectueze un test PCR şi proba trebuie secvenţializată.

Cei care sunt infectaţi cu coronavirus ar trebui izolaţi, a adăugat Nießen.

Uniunea Europeană nu a decis cu privire la un răspuns comun la răspândirea rapidă a COVID-19 în China, în cadrul ultimelor consultări pe această temă săptămâna trecută. Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, le-a cerut pur şi simplu membrilor UE să-şi revizuiască măsurile naţionale de monitorizare a virusului şi să le intensifice din nou dacă este necesar.

Cu toate acestea, o altă reuniune a celor implicaţi în răspunsul la criza sanitară a fost programată pentru miercuri.

Între timp, mai multe ţări europene, între care Franţa, Italia şi Spania, au impus restricţii la intrarea pe teritoriile lor pentru călătorii din China sau au susţinut perspectiva unor astfel de măsuri.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter