Elena Lasconi s-a clasat pe primul loc în preferințele cetățenilor români care au votat la cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Conform datelor preliminare prezentate de autoritatea electorală din România, candidata USR a obținut peste 56% din voturile basarabenilor cu cetățenie română.
La o distanță considerabilă, pe locul doi la capitolul voturi s-a clasat candidatul PNL, Nicolae Ciucă, cu puțin peste 20% din voturi, urmat de Marcel Ciolacu, candidat PSD, cu sub 7% din voturi.
Mircea Geoană a obținut sub 7% din voturi, iar George Simion - sub 4%.
Amintim, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România a fost înregistrată o prezență record la secțiile de votare deschise în R. Moldova. în cele 59 de secții au votat peste 80 de mii de cetățeni români.