Actualitate

Când ar putea avea loc deschiderea oficială a negocierilor privind aderarea R. Moldova la UE? Sperăm că acest lucru se va produce către finele lunii iunie, consilier prezidențial

post-img
captură foto

„Noi sperăm că acest lucru se va produce către finele lunii iunie, nu este o dată fixată în calendar. Nici Chișinăul, nici Bruxellesul nu poate confirma la momentul actual data, însă ceea ce știm noi și solicitările noastre și speranța noastră a fost ca acest lucru să se producă cât mai curând, acest lucru ar însemna până la finele lunii iunie și atunci când Belgia își finalizează mandatul de președinte al Consiliului Uniunii Europene”, spune Igor Zaharov, consilier al președintei Maia Sandu pentru afaceri europene și comunicare strategică

floare carpet

„Dacă în decembrie a fost o decizie politică acum în iunie urmează să fie o oficializare a acestei decizii politice printr-o chestie tehnică – așa numita Conferința interguvernamentală R. Moldova – UE. Dacă până acum noi cumva am făcut anumiți pași pe domeniul negocierilor cu UE, după această conferință interguvernamentală noi ne mișcăm deja către oficializarea acestora prin faptul că vom putea deschide acele grupuri de capitole, care încep cu grupul de capitole pe valori fundamentale: sistemul judiciar, drepturile omului și statul de drept. 

 

Am mai auzit și în presă, și alți colegi din diferite platouri mai zic că R. Moldova încă nu a început negocierile de aderare, ceea ce nu este chiar corect, dacă vă uitați la experiența altor state, de regulă și în etapele trecute de extindere acest proces de etapă de screening în care ne aflăm noi acum se efectua doar după Conferința interguvernamentală dintre statul candidat și UE. Ce a făcut R. Moldova și Ucraina este faptul că noi deja în câteva zile finalizăm etapa explicativă a screeningului. Chiar dacă noi nu am avut această Conferință interguvernamentală mai devreme, o parte din acest proces de screening deja a avut loc, o parte din el se finalizează pe 31 mai și odată cu această Conferință interguvernamentală sperăm noi că în iulie sau cel târziu în septembrie vom putea începe screeningul bilateral, ceea ce înseamnă că deja și noi prezentăm la ce etapă suntem pe fiecare capitol de negocieri și cu speranța ca la sfârșitul anului 2024 – începutul anului 2025 vom putea deja deschide propriu-zis acele grupuri de capitole pentru a ne alinia legislația noastră la standardele UE”, a spus Igor Zaharov în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA


author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter