TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Dispute în Parlament pe tema propagandei

Anchetele care îi vizează pe doi dintre cei mai vocali promotori ai narațiunilor pro-Kremlin din Republica Moldova au stârnit reacții contradictorii în Parlament

Anchetele care îi vizează pe doi dintre cei mai vocali promotori ai narațiunilor pro-Kremlin din Republica Moldova au stârnit reacții contradictorii în Parlament. Dacă opoziția vorbește despre presiuni și cenzură, reprezentanții puterii afirmă că apărarea unor persoane cercetate pentru propagandă de război demonstrează apropierea unor politicieni de mesajele promovate de Moscova.

Anchetele pornite pe numele lui Alexei Petrovici și Vadim Țăruș, alias "Baba Galea", pentru presupusă propagandă de război au stârnit reacții contradictorii în Parlament.


GRIGORE NOVAC, deputat, Partidul Socialiştilor: O să ne trezim în timp, că o să avem condamnări în lanţ la CEDO sau în altă parte, pe lucruri pe care tot statul le face şi îşi creează propriile probleme.


VASILE COSTIUC, deputat, Democraţia Acasă: Dar să îl tăvăleşti prin glod şi pe urmă să îl eliberezi, ce mesaj ai transmis societăţii. Dar ce e cu circul ăsta, să îl tăvăleşti pe jos. Le recomand celor de la PAS să îi bage pe toţi după gratii. După gratii toţi.


LILIAN CARP, deputat, PAS: Costiuc cred că face şi el parte din această gaşcă de propagandişti, aurişti şi georgişti sau de alt gen, care declara una dar îşi doresc altceva pentru R. Moldova. Sunt mai mult mesageri ai Federaţiei Ruse decât ai Republicii Moldova.


Alexei Petrovici și Vadim Țăruș, alias "Baba Galea", sunt cercetați de autorități în dosare separate pentru propagandă de război. Anchetatorii spun că cei doi ar fi promovat în spațiul public mesaje care justifică agresiunea militară și alimentează discursul de ură. Propaganda războiului, manifestată prin răspândirea de informații tendențioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acțiuni orientate spre declanșarea unui război, se pedepsește cu amendă de până la 75.000 lei sau cu până la şase ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții timp de până la cinci ani.

author-img_1

Alex Macovei

Reporter