La două luni de la validarea alegerilor locale, Consiliul Municipal Chişinău rămâne nefuncţional. Astăzi, fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate a avut a treia tentativă de a convoca şedinţa extraordinară a consilierilor locali.
Au fost prezenţi, însă, doar aleşii PAS şi singurul reprezentant al Platformei DA, Victor Chironda.
În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vasile Chirilescu, a declarat că se lucrează la ordinea de zi şi că va anunţa când va avea loc şedinţa.
Unul dintre cele mai importante proiecte pe care trebuie să-l voteze consilierii este bugetul municipal pentru anul 2024. De altfel, până astăzi, aleşii locali nu au reuşit să creeze comisiile de specialitate.