Peste şase sute de instituţii de învăţământ din Republica Moldova utilizează catalogul electronic ce înlocuieşte varianta clasică de hârtie. Noul sistem a pornit la iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a fost testat, incepând cu anul de studiu 2020-2021, în 190 de instituții de învățământ general.
Datele din catalogul electronic sunt accesibile pentru elevi, profesori și părinți. Ei au acces în timp real la informații despre performanțele școlare.
MAIA DOBZEU, director liceu: „Cele mai multe beneficii din utilizarea catalogului electronic îl au totuşi părinţii pentru că ei au acces direct la catalogul electronic. Pot urmări reuşita şcolară a copiilor, pot vedea absenţele şi întârzierile sistematic. În plus, cadrul didactic poate face un comentariu particular părintelui în catalog cu privire la reuşita şi la comportamentul copiilor”.
În Republica Moldova, aplicaţia este utilizată de peste 85.000 de părinţi.
„Din perspectiva mea ca părinte, aş zice că este un lucru foarte binevenit şi suntem foarte încântaţi chiar pentru că în fiecare zi putem accesa, putem vedea absenţele copilului, putem vedea reuşitele copilului, putem vedea notiţele care sunt făcute de profesor. Paşii pe care îi urmăm pentru a accesa catalogul sunt, contactul în primul rând cu învăţătoarea, care ne-a trimis o parolă pentru a accesa acest site. Cu ajutorul ei intrăm pe pagină şi acolo putem vizualiza informaţia de care avem nevoie”.
Acest nou sistem online include date despre evaluările, notele sau absenţele copiilor. De asemenea, sunt informaţii şi despre temele predate la ore, temele de acasă sau link-urile de conectare pentru lecţiile la distanţă.
MAIA DOBZEU, director liceu: „Notele semestriale şi absenţele se trec automat în sistemul informaţional al Managementului în Educaţie şi nu este nevoie ca diriginţii, suplimentar, să introducă aceste date manual, precum o făceau anterior. Copiii pot vedea, de asemenea, fişierele pe care cadrele didactice le pot ataşa în catalogul electronic, prezentările powerpoint sau fişe de lucru pe care consideră cadrele didactice că pot fi ataşate acolo şi să le folosească elevul”.
Instituțiile care încă nu implementează Catalogul electronic pot solicita integrarea acestuia pentru următorul an de studii printr-o cerere oficială către Ministerul Educației și Cercetării. Instituțiile care utilizează acest sistem de mai bine de un an au posibilitatea de a renunța complet la completarea catalogului tradițional.