Politic

Culisele operațiunii rusești împotriva Moldovei: Noi nu am luptat cu Şor, ci cu serviciile secrete

Culisele operațiunii rusești împotriva Moldovei: Noi nu am luptat cu Şor, ci cu serviciile secrete

Federaţia Rusă a cheltuit aproape 300 de milioane de dolari pentru a deturna statul de drept din Republica Moldova, prin fraudarea alegerilor parlamentare. Multe alte transferuri de bani au fost blocate de autorităţi. Sunt date estimative prezentate de Inspectoratul Naţional de Investigaţie, după campania Moscovei de fraudare, prin mâna condamnatului fugar, Ilan Şor.

ARCADIE CATLABUGA, şef, Inspectoratul Naţional de Investigaţii: De fapt, noi nu am luptat atât cu organizaţia criminală, Şor cât cu serviciile speciale ale Federaţiei Ruse. Dacă anul trecut, am stabilit o sumă estimativă de circa 100 milioane dolari. În acest an, această cifră constituie peste 300 milioane dolari. După intrarea în vigoare a sentinţei, aceşti bani ajung în bugetul statului republicii Moldova, fiind confiscaţi.


Potrivit autorităţilor, pentru deturnarea alegerilor parlamentare, Moscova a fost folosit un întreg arsenal logistic si financiar.


ARCADIE CATLABUGA, şef, Inspectoratul Naţional de Investigaţii: Cele mai des răspândite şi mai originale scheme au fost cele cu implicarea lichidatorilor. Aceste persoane au activat regional, una două în raion. Beneficiarul acelui transfer venea cu telefonul la el, intra în aplicaţia PSB de pe telefonul beneficiarului, transfera bani pe contul său din Rusia şi aici transmitea bani cash, contra unui comision între 10-50%. Numărul persoanelor care nu-şi puteau scoate bani de pe PSB era enorm de mare.


Câți bani au fost investiți ilegal de Moscova în Republica Moldova prin cripomonede, va rămâne, însă, o enigma. În lipsa unui cadru legal privind utilizarea monedelor virtuale, criptovaluta rusească, preponderent A7A5 a lui Şor, interzisă în UE, a circulat nestingherit.


DUMITRU BUDIANSCHI, președinte, Comisia Națională a Pieței Financiare: Având aşa nivel al banilor neînregistraţi, nu este atât de greu să transferi din crypto în lei moldoveneşti. Lucru se face foarte simplu. Vine cineva aici, în Moldova, şi spune: tu îmi dai aici, zece mii lei, eu, în ţara respectivă, un criptoactiv, contravaloare la aceşti bani. În Moldova, această acţiune nu apare nicăieri înregistrată fiindcă bani sunt neînregistraţi, nu trec prin sistemul bancar iar acţiunilecare sunt în cripto nu au acea a treia parte să te întrebe care-i destinaţia cripto. Federaţia Rusă este furnizorul initial al banilor iar mai departe cum acei bani se transormă în cripto.


Reprezentanţii băncilor din Republica Moldova spun că, în ultimele luni, numărul tranzacţiilor în care a fost implicată cripto valuta s-a dublat. În lista celor aproape 10 mii de tipuri de criptovalute care există în lume apare şi moneda cripto a lui Ilan Şor, interzisă in Uniunea Europenă. Potrivit platformei coinmarketcap.com, o monedă A7A5 valorează fix o rublă.  


Potrivit unui clasament mondial, efectuat de platforma Chainanalysis, Republica Moldova ocupă, al doilea an consecutiv, locul doi în lume la nivel de adopție a criptomonedelor raportată la populație. Asta desi orice tranzacţie cu valuta virtuală este interzisă, în lipsa legislaţiei. 


O investigaţie amplă despre drumul banilor Moscovei pentru deturnarea statului de drept din Republica Moldova, urmăriţi sâmbătă, la Reportajele Telejurnalului, de la ora 18.25.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter