Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a primit astăzi, 10 martie, în ședință de lucru delegația Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, condusă de șeful Misiunii Lars Johann Lonnback. Discuțiile s-au axat pe rezultatele activităților comune din anul precedent, etapele cooperării bilaterale și noile colaborări în cadrul unor proiecte.
În acest sens, Rosian Vasiloi a subliniat rolul partenerilor de dezvoltare ai Poliției de Frontieră, ca parte componentă a sistemului Afacerilor Interne, în perioada când la frontiera moldo-ucraineană se atesta un val masiv de persoane, care fugeau de urgia războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. A fost exprimată recunoștință reprezentanților OIM Moldova pentru susținerea continuă a Poliției de Frontieră în capacitarea instituțională pe diferite dimensiuni de activitate, inclusiv asigurarea interoperabilității inter-arme în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Împreună cu dvs. și cu alți parteneri am reușit să operaționalizăm un șir de măsuri menite să asigure rapiditate în fluidizarea traficului masiv de persoane refugiate din Ucraina, dar și calitate în acțiunile realizate, prin aplicarea tehnologiilor noi de control și supraveghere.” a menționat șeful Poliției de Frontieră.
Totodată, în cadrul ședinței, părțile au vorbit despre inițiativele de dezvoltare a aspectelor de comunicare strategică, care se află la ultimele etape de implementare. Produsele elaborate în comun vor constitui un suport informațional, foarte necesar și util, pentru cetățenii care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova.
Pe final, interlocutorii au agreat consecvența unui dialog activ pe toate direcțiile de interes pentru ambele instituții, iar o astfel de evoluţie ar fi în măsură să progreseze mai multe proiecte de cooperare şi asistenţă în derulare la Poliția de Frontieră, care se înscriu și în prioritățile instituționale în ceea ce privește cursul de integrare europeană.