Sute de voluntari, muncitori de la Moldsilva şi angajaţi ai Guvernului au venit, sâmbătă, în satul Geamăna, din raionul Anenii Noi, unde s-a dat startul campaniei de împădurire. Doar în această localitate urmează să fie plantaţi peste 140 de mii de puieți, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Până la finalul lunii mai, campania va ajunge în toate raioanele din R. Moldova.
SORINA GOLOVATIUC, jurnalist TVR MOLDOVA:
Fiecare copac pe care îl plantăm astăzi este un pas pentru un viitor mai verde, mai sănătos şi mai curat. În această primăvară, autorităţile împreună cu voluntarii îşi propun să împădurească 3500 de hectare de terenuri, prin plantarea a peste opt milioane de puieţi. În prezent, rata de împădurire din Republica Moldova este de doar 11%, cea mai mică din Europa.
La campania de împădurire din satul Geamăna, raionul Anenii Noi, au participat voluntari de toate vârstele.
VOX
Este important să înverzim plaiul Republicii Moldova, să avem un aer mai curat, să fie poporul mai sănătos. VOX
Este foarte important ca generaţia care vine să ia un exemplu de la noi.
VOX
Este important pentru a avea un aer curat şi proaspăt pentru generaţia noastră de copii, care urmează să vină. Să avem copaci frumoşi şi înfloriţi primăvara aceasta. VOX
Să fie verde ţara, să plouă în continuu. Cu cât mai multă pădure, cu atât mai multă apă va fi... Eu pe timpurile lui, eu am pus altă pădure. Sunt din satul Geamăna şi am pus aşa pădure. Deja se taie a doua oară.
Printre participanţi au fost şi oficiali împreună cu echipele de la ministere.
SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului: Este în premieră un interes sporit de la sectorul privat, de la cetăţenii simpli, ori până acum plantările se făceau în mare parte cu instituţiile care erau foarte disciplinate, dar astăzi la Geamăna avem oameni simpli, oameni din sectorul privat. Pentru că avem nevoie de mai multe păduri, suntem la coada clasamentului în Europa şi trebuie să rămână în urma noastră mai multă pădure.
VICTOR DURBALĂ, director Agenţia Moldsilva: Vor fi salcâm, în amestec cu glădiţă şi sălcioară, o compoziţie reuşită pentru că aşa ne permite şi solul... După cum cunoaşteţi acest sector va fi împădurit, iar după trei-patru ani de zile el va fi transferat înapoi în gestiunea primăriilor.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: Această campanie vine să corecteze o nedreptate şi o problemă care există în spaţiul public. Și aceea este lipsa pădurilor, care sunt plamânii şi oxigenul nostru. Autorităţile şi-au propus un program ambiţios, care a mobilizat resurse, inclusiv fonduri europene, astfel încât noi să avem aceste campanii vaste.
Campania de împădurire din această primăvară face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor – Generația Pădurii, lansată în anul 2023. Aceasta prevede plantarea a 145 de mii de hectare de păduri până în anul 2032. Scopul este de a ajunge la o rată de împădurire de 15%. REPORTER: SORINA GOLOVATIUC Imagine: Andrei Daraban