Actualitate

VIDEO. Promo-LEX: 34 de incidente confirmate până la ora 9:00, privind procesul de votare

post-img
VIDEO. Promo-LEX: 34 de incidente confirmate până la ora 9:00, privind deschiderea procesul de votare

Misiunea de Observare Promo-LEX a recepționat 173 de semnalări de la observatorii din teritoriu, iar 34 au fost deja verificate și confirmate ca incidente și incluse în raport. Despre aceasta a anunțat Nicolae Panfil, șeful misiunii de observare a Promo-LEX, în cadrul primei conferințe de presă organizată la ora 9:00.

Printre aceste 34 de incidente confirmate se numără:

- Omisiunea asigurării ordinii în secția de votare și în raza a 100 m de la secția de votare – prezența materialelor de publicitate, afișe electorale – 7 cazuri.

- Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate – 4 cazuri

- încălcarea secretului votului (fotografierea buletinului, afișarea buletinului cu votul exprimat) - 2 cazuri - în secția de vot nr 10 din Bălți și în secția 55 din Peresecina, Orhei

- votarea nejustificată în grup - secția nr 18 din Cocieri, Dubăsari - soț și soție care au intrat împreună în cabina de vot.

- acces restricționat pentru observatori - 2 cazuri

- nerespectarea procedurilor ce ține de sigilarea urnelor de vot - 5 cazuri

- deficiențe sau întreruperi a supravegherii video de către camerele de filmat, care trebuie să fie îndreptate spre urna de vot - 8 cazuri


De menționat că, pentru ziua alegerilor, Promo-LEX a delegat câte un observator pe termen scurt în 614 secții de votare. În toate cele 300 de secții de votare din regiunea transnistreană este repartizat câte un observator static

În 86 de cazuri, din cele 614 secții de votare, secțiile au fost deschise cu puțin timp înainte sau după ora 07:00. Drapelul de stat și imnul - procedura nu a fost respectată în 121 de secții de votare. Membrii biroului au fost apreciați de observatori drept cooperanți în 99% din cazuri, iar prestația acestora a fost apreciată ca fiind foarte bună, în cazul a 98% din cazuri.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter