TV Network
Canalele TVR
Social

Accident grav la Orhei: Un bărbat a murit, iar trei persoane au fost rănite

post-img
Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs în această dimineață, în apropierea satului Susleni
Sursa foto: Poliția R. Moldova

Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs vineri dimineață, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. Șoferul automobilului implicat în accident era în stare de ebrietate, informează Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit unui comunicat al Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 03:50. Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui automobil care se deplasa spre Orhei, a lovit din spate remorca unui tractor.

În urma impactului, pasagerul din autoturism a decedat la fața locului. Tractorul era condus de un bărbat de 45 de ani și avea trei pasageri, cu vârste de 37, 39 și 40 de ani.

Ambii șoferi și unul dintre pasagerii tractorului au suferit traumatisme și au fost transportați la Spitalul Raional. Testarea alcoolscopică a șoferului automobilului a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat. 

Din cauza stării de sănătate, șoferul tractorului nu a putut fi testat la fața locului, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter