TV Network
Canalele TVR
Dosare

„Apărarea onoarei și demnității”: Ion Ceban a dat-o în judecată pe Irina Gutnic

post-img
Irina Gutnic și Ion Ceban

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a dat-o în judecată pe fostul viceprimar Irina Gutnic. Potrivit datelor publicate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, dosarul a fost înregistrat pe 1 iulie 2026 la Judecătoria Chișinău și vizează apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

Litigiul survine în contextul tensiunilor apărute între cei doi după revocarea Irinei Gutnic din funcția de viceprimar al capitalei în luna mai curent. Decizia a fost anunțată public de Ion Ceban pe 11 mai fără a fi oferite detalii privind motivele demiterii.

La două zile după revocare, Irina Gutnic a susținut o conferință de presă în care a calificat decizia drept ilegală, susținând că ar fi fost determinată de refuzul său de a executa ceea ce a numit „indicații politice". Totodată, a lansat acuzații privind presupuse nereguli în administrația municipală și în cadrul Partidul Mișcarea Alternativa Națională, inclusiv în ceea ce privește finanțarea partidului, angajările, achizițiile publice și posibile conexiuni externe.

Într-o altă conferință de presă, Irina Gutnic a susținut că în cadrul Primăriei Capitalei ar exista presiuni asupra angajaților pentru a nu divulga informații despre activitatea instituției.

Drept răspuns la acuzații, Primăria municipiului Chișinău a publicat un comunicat pe pagina de Facebook în care a calificat declarațiile Irinei Gutnic drept „o nouă serie de falsuri”.

Citește și: Ion Ceban reacționează după decizia instanței din România: „Voi merge în toate instanțele”

„Acest lucru este demonstrat și de sustragerea, pe ascuns, a unor documente oficiale din cadrul Primăriei. Iar declarațiile nu au bază legală că cineva ar fi fost obligat să facă ceva”, se spune în comunicatul Primăriei Chișinău.

Fosta viceprimară a anunțat ulterior că s-a retras din MAN și că a depus o sesizare la Centrul Național Anticorupție, în care îl acuză pe Ion Ceban de abuz de putere.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter