Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce Judecătoria Sectorului 1 București a respins în primă instanță acțiunea sa civilă în răspundere delictuală (dosar de defăimare), intentată împotriva ministrei de Externe a României, Oana Țoiu.
„Am luat act de decizia primei instanțe din România în procesul contra ministrei de Externe din România", a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook, menționând că va continua contestările în instanțele din România și pe plan internațional.
Ion Ceban afirmă că interdicția de intrare în România ar fi fost o decizie „strict politică", adoptată înainte de campania electorală din Republica Moldova, și afirmă că nu i-au fost prezentate documente sau probe care să justifice această măsură.
„Până astăzi nu mi s-a prezentat niciun document sau act care ar demonstra ori ar sta la baza deciziei politice luate împotriva mea”, a scris Ceban.
Totodată, acesta afirmă că în spatele acțiunilor împotriva sa s-ar afla motive politice, menite să îi afecteze imaginea și activitatea publică, inclusiv relația cu diaspora.
„Doamna ministră face parte, la fel ca și cei de acasă, dintr-un guvern eșuat, aflat în demisie, care nu a știut să facă altceva decât să majoreze substanțial taxele pentru românii de peste Prut, să ia noi datorii mari pentru stat, să inițieze vânzarea activelor de stat importante și să își bată joc de agenții economici”, a menționat Ceban.
Citește și: Ion Ceban a pierdut în primă instanță procesul cu ministra de Externe a României, Oana ȚoiuÎn toamna anului 2025, Ion Ceban a dat-o în judecată pe ministra de Externe a României, Oana Țoiu, acuzând-o de defăimare, în legătură cu declarațiile făcute de aceasta într-un interviu din iulie 2025.
Potrivit portalului instanțelor din România, cererea edilului a fost respinsă ca neîntemeiată. Hotărârea pronunțată pe 8 iunie 2026, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.